duminică, 23 iunie 2013

Pentru competiţie corectă in telcomunicaţii

Telefonia mobilă a fost lansată la începutul anilor 90’, la câţiva ani după primele mişcări de liberalizare a telefoniei fixe din SUA şi Anglia, dar înainte de liberalizarea din Europa. Nu s-a considerat necesară reglementarea acestei noi pieţe fiind socotită competitivă, având mai mulţi competitori. Aceasta a făcut ca tarifele să fie stabilite de către operatori, care speculând marele avantaj al telefoniei mobile, mobilitatea, au impus tarife mari, atât în interiorul reţelei, dar mai ales în afara ei.
Tarifele de terminare în reţelele mobile au fost mult prea mari de la început şi deabia în ultimii ani au intrat în vizorul Comisiei Europene printro schemă de reducere în timp. În 2004 atrăgeam atenţia [1] că tarifele de terminare în reţelele mobile ar trebui să fie mai mici decât cele în reţelele fixe şi că telefonia fixă, o afacere în stagnare, subvenţiona telefonia mobilă prin aceste tarife mari.
Autoritatea de reglementare, ANCOM, ar trebui sa intervină accelerând punerea pe costuri a tarifelor de terminare în reţelele mobile aşa cum fac ţările UE. De exemplu, conform Scoreboard 2013,  tariful de terminare în Franţa este de c€0,84/minut, faţă de c€3,07/minut în România, deşi PIBul/locuitor sau puterea de cumpărare la noi este mult mai mică decât în Franţa. Cu c€3,07/minut, România se situează peste media UE25 de c€2,33/minut. Paradoxal este că tarifele de terminare în reţelele mobile sunt de câteva ori mai mari decât cele în reţelele fixe (c€0,58-c€0,73/minut), în loc să fie mai mici, costurile (operaţionale şi investiţionale) fiind mai mari la reţelele fixe comparativ cu cele mobile [2]. Astfel, c€0,5/minut ar putea fi tariful de terminare în reţelele mobile din România anului 2013.
Numarul mare de SIMuri tradus printro penetrare mare, peste 100% cum este în Romania şi în alte ţări, nu ar trebui să fie un motiv de mândrie naţională, ci dimpotriva ar trebui socotit un eşec al pieţei de vreme ce românii plătesc mai mult pentru telefonia mobilă având două sau chiar trei telefoane mobile conectate în reţele diferite pentru a evita marea taxă vamală dintre reţele numită tarif de terminare în reţelele mobile. Nu acelaşi lucru se întâmplă în telefonia fixă unde tarifele rezonabile de terminare nu îi fac pe români să aibă mai multe telefoane fixe, deşi sunt mai multe reţele de telefonie fixă. Situaţia aduce aminte de SUA de la inceptului anilor '80, inainte de liberalizare, cand americanii plateau US$1 miliard/an mai mult din cauza tarifelor prea mari ale monopolistului AT&T şi care se regăseau în produsele şi serviciile de la acea vreme.
Conform ANCOM, la finele anului 2012 erau 22,8 milioane SIMuri active la o populaţie de 19 milioane, astfel că s-ar putea presupune că circa 15% dintre acestea sunt pentru evitarea acestei suprataxe. Ar putea rezulta că, din cauza acestor tarife mari, româniii plătesc cu circa 10%, sau €200-250 milioane pe an mai mult decît ar trebui.
Tarifele de terminare mari corelate cu tarife foarte mari spre alte reţele, în anumite condiţii, au făcut ”captivi” clienţii de telefonie mobilă, rezutând o anomalie: circa 85% din trafic se termină in reţeaua mobilă care l-a generat. România are patru reţele naţionale de telefonie mobilă din care numai 15% din trafic iese afară!
O altă problemă este codarea telefoanelor mobile. Cu excepţia unui operator, restul operatorilor de telefonie mobilă oferă telefoane codate în reţeaua proprie astfel că nu pot fi folosite în alte reţele dacă nu sunt decodate. De ce telefonul mobil pe care-l cumperi cu plata în rate în cadrul unui abonament pe x ani este codat? O casă pe care o cumperi cu plata în rate nu este “codată” - o poţi folosi cum doreşti: poţi locui in ea, o poţi închiria sau vinde. Pe când la un telefon mobil cumpărat in rate (cu contract care prevede obligaţii) nu ai deplinătatea uzufructului: eşti obligat sa-l foloseşti numai intro reţea, deşi este al tău. Revin la telefonia fixă: aici niciun operator care oferă telefoane nu le codează. De ce operatorii mobili trebuie să cheltuiască în plus pentru a coda telefonul şi a limita astfel folosirea unui produs pe care consumatorul îl plateşte integral pe durata contractului?
Pachetul de reglementări telecom din dec. 2009, printre altele, limita durata contractelor pe care le oferă operatorii de telecomunicaţii la 24 luni, dar prevede şi faptul că aceştia trebuie să ofere consumatorilor şi contracte cu o durată maximă de 12 luni. La noi sunt operatori care nu oferă contracte cu durata de un an. De exemplu, RomTelecom are în ofertă numai durate contractuale de doi ani.
Să amintim şi de lipsa comparatorului de tarife, promis de ANCOM, care ar permite românului să compare uşor tarifele de pe întreaga piaţă pentru a lua o decizie în deplină cunoştiinţă de cauză.
Cele de mai sus influenţează puternic mobilitatea şi capacitatea de alegere şi decizie a consumatorului, care se vede limitat de multe ori în alegerea pe care trebuie să o facă şi care plăteşte mai mult decât ar trebui.
Ar mai fi o întrebare: de ce tarifele sunt denominate in Euro, când moneda naţională este leul, contabilitatea în România se ţine in lei, iar românii, consumatori ai serviciilor de telecomunicaţii, sunt plătiţi in lei? Roşiile, merele, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. De ce marii operatori denominează tarifele în Euro făcând imprevizibile uneori cheltuielile cu telecomunicaţiile mai ales în perioade de turbulenţă a pieţelor valutare? 
ANCOM şi Consiliul Concurenţei ar trebui să analizeze cu atenţie modul în care este afectată concurenţa în telecomunicaţii şi mai ales utilizatorul final, de către aceste anomalii care încă mai persistă pe piaţa noastră.

1. Dr. Nicolae Oacă - Telecomunicaţiile româneşti şi integrarea europeană. Publicat de către Societatea Academică din România în PWR nr. 5/2004

2. Dr. Nicolae Oacă - Interconectarea cu reţelele mobile, problema telecomunicaţiilor din România, publicat în Market Watch, iunie 2008 

 


Dr. Nicolae Oacă (Nicolae.Oaca@yahoo.com)

luni, 13 mai 2013

Avem nevoie de operatori de reţele mobile virtuale!

Acum ceva vreme îşi anunţa ieşirea de pe scenă cel care, de mai multă vreme, anunţa că va lansa primul operator mobil virtual din România. Era un act de deznădejde urmare a peste doi ani de încercări, fără succes, de a pune bazele unui nou tip de afacere în telecomunicaţii. Era un eşec al pieţei noastre de telecomunicaţii, care se dovedea a nu fi suficient de matură, sau măcar nu în linie cu restul UE.
Eşecul era în primul rând al întreprinzătorului, prin modul în care a gestionat afacerea, relaţiile cu parteneri din industrie, mai ales cu operatorii de reţele de telefonie mobilă.  
Eşecul se mai datora şi reglementării, şi mai ales subsemnatului, care nu a reuşit să impună un cadrul de reglementare adecvat intrării pe piaţă operatorilor virtuali. Este însă adevarat că actualul cadru de reglementare UE nu oferă prea mult sprijin, însă ceva s-a facut - acceptarea de către doi operatorii de reţele mobile a obligaţiei de a găzdui operatori virtuali odată cu noile licenţe de telefonie mobilă.
Nu în ultimul rând, era meritul operatorilor de reţele mobile care au ştiut cum să gestioneze relaţiile cu cel care ameninţa că va lansa primul operator mobil virtual din România. Operatorii de reţele au amânat, tergiversat, luptând şi obţinând o reglementare convenabilă, bazându-se pe faptul că relaţiile cu un astfel de operator sunt comerciale şi că reglementarea UE este lejeră. Şi pot fi înţeleşi operatorii de reţele mobile: îşi apără afacerea. De ce să mai împartă cu alţii o piaţă în scădere continuă din 2009 din cauza crizei economice?
Să mai amintim şi de Veridian, care voia a fi o interfaţă tehnică între operatorii virtuali şi operatorii de reţele, deasemenea fără rezultate până astăzi, pentru a înţelege că eşecul este în primul rând al pieţei. 
Ce ar însemna apariţia operatorilor virtuali?
Mai multă competiţie pe piaţa naţională, competitivă astăzi. Pe termen lung lucrurile s-ar putea schimba având în vedere atât contextul economic mondial (criza economică prelungită), cel specific industriei: maturitate, concentrările din ultimii ani favorizate şi de criza economică, fuziunile de reţele (EverythingEverywhere din Anglia, de ex.), construirea de reţele noi în comun, LTE mai ales, etc. EverythingEverywhere ar putea fi oriunde, chiar şi în România.
Cine ar putea lansa operatori virtuali?
Marile lanţuri de retail din România, ar putea fi primii candidaţi la lansarea de operatori virtuali, pentru retenţia clienţilor. Cum numărul potenţialilor operatori virtuali de acest tip nu este prea mare şi cum nici numărul clienţilor pe care îi poate atrage un astfel de operator este mic (ordinul miilor), operatorii de reţele mobile nu au a se teme.
Un alt tip de operartor virtual ar putea fi cel de tip ’etnic’, de exemplu operatorii etnici lansaţi în Anglia şi Germania, adresând populaţia chineză, respectiv turcă.    
Operatorii virtuali care aduc inovaţii tehnologice, precum cel despre care discutăm, şi care adresează întrega piaţă pot fi o ameninţare la adresa operatorilor de reţele mobile, dacă au un plan de afacere bine susţinut (comercial, financiar, tehnic) şi, bineînţeles, dacă au acceptul operatorilor de reţea. Şi de aici opoziţia operatorilor de reţele mobile. Practica internaţională arată că sunt puţine pieţe in care ponderea clienţilor operatorilor virtuali depăşeşte 10%, dar intrarea operatorilor virtuali a fost însoţită de scăderea tarifelor.   
De ce avem nevoie de operatori mobili virtuali?
Pentru că suntem singura ţară din UE care încă nu are astfel de operatori. Apoi, peste un an, când urmeză a intra în vigoare noul regulament de roamning internaţional, un rol important pentru creşterea competiţiei revine operatorilor virtuali. Aceştia ar urma, alături de operatorii de reţele, să ofere servicii de roaming românilor care călătoresc în spaţiul UE la costuri mult mai mici decât cele de astăzi. Nemulţumirea CE era dată de lipsa de competiţie constatată la aplicarea regulamentelor de roaming: operatorii de reţele de telefonie mobilă şi-au aliniat tarifele de roaming internaţional aprope de limitele stabilite de CE, astfel că tarifele pe acestă piaţă nu au urmat soarta tarifelor din comunicaţiile mobile - scădere datorită competiţie. Pe această piaţa scăderea a fost anuală, dată de regulamentele propuse de CE şi nu de forţele pieţei, astfel că tarifele de roamning sunt cu mult mai mari decât tarifele naţionale, lucru greu de acceptat pentru o piaţă europeană, care se vrea unică.  
Dacă lucrurile continuă ca până acum, probabil că la mijlocul anului 2014, când urmează a intra în vigoare noul regulament de roaming internaţional, România nu va avea operatori mobili virtuali. Dar un un cadru de reglementare mai permisiv acestora ar tebui să aibă. Şi pentru aceasta ar trebui ca alături de ANCOM să fie şi Consiliul Concurenţei în încercarea de a face posibilă intrarea pe piaţă a operatorilor mobili virtuali în România.  
 

 Dr. Nicolae Oacă (Nicolae.Oaca@gmail.com)